3...2..1.. şi totuşi încă negru. Un punct alb, asemenea unei stele singure pe o boltă cernită, prinde viaţă. Speranţa din clipirile noastre îl mişcă - punctul dansează şi nu e singur. Încetul cu încetul am putea spune că cerul e luminat de stele. Cerul nu există, dar punctele clipesc şi totul se leagă. Carul mic se alătură celui mare schiţând un chip; Luceafărul adaugă un zâmbet. Viteza acestor corpuri creşte şi chipul se mişcă încet, buzele clar definite dând naştere unui sentiment minunat. Nu e nici cântecul stelelor, al nopţii, este un dar. Cuprinşi de întreg putem privi şi asculta armonia "pastelului" din faţa noastră.
Totul este o copie. Brusc, totul se retrage, punctele albe cu reflexii roşii, verzi şi albastre se pierd în vid. Acel chip duios ale cărui buze impresionau dispare în totalitate....dar sunetul rămâne- îl simţi în fiecare respiraţie, clipire, mişcare a membrelor; acel sunet rămâne în tine garantând nemurirea lui.
Stelele cerului formează acum un portativ, aştrii încearcă în zadar să îşi găsească locul. Un element lipseşte, dar o nouă stea se ridică la cer pentru a completa simfonia astrală.
Cortina se ridică, concertul începe- se vede doar steaua pe cer şi muzica precum ecoul unei iluzii evadează în conştiinţa noastră!
În memoria Mădălinei Manole.
frumu del:*
RăspundețiȘtergereasa am creionat si promovat noi o sociatate ... una in care indiferenta si imaginile au prioritate ... insa in interior la tot ce pare frumos in exterior se ascunde adevartele dezamagiri si trairi.
RăspundețiȘtergere