vineri, 12 octombrie 2012

El e Ştefan!

Roşcat, cu zâmbetul pe buze şi foarte atent cu prietena sa, Ştefan este olimpic. Nu prea îi place această titulatură, deoarece el nu se consideră în mod special olimpic la nivel naţional, ci doar pasionat ... de informatică. Cum deja se ştie, fiecare persoană deosebită, are în spate o poveste interesantă. Prin urmare, vi-l prezint pe Ştefan Moraru.

La 16 ani, elev la celebrul Racoviţă, Ştefan îşi uimeşte mereu profesorii şi colegii atunci când este vorba de informatică. Ceea ce nu mulţi ştiu este că, au existat şi alte iubiri înaintea celei anterior menţionate. Până să descopere toate tainele limbajelor de programare, Ştefan a cochetat şi cu alte domenii. Pasionat fiind de sport, toată ziua era pe bicicletă, skate sau role. Are şi dovezi certe că şi-a dat silinţa cât a putut de mult: a avut toate degetele de la mâna stângă rupte! Totuşi a existat şi un punct de cotitură. A fost pus în faţa unor role agresive de către mama sa, dar le-a refuzat deoarece nu se documentase foarte bine cu privire la rapiditatea şi rezistenţa lor. Când îşi aminteşte de acest eveniment, minor la suprafaţă, Ştefan crede că dacă nu refuza rolele, acum e posibil să nu fi avut nici un contact intens cu informatica.
Am povestit despre pasiunea sa pentru sport, special pentru a arăta că nu se încadrează deloc în imaginea clasică a unui pasionat de informatică. 
Statul în faţa monitorului mai mult decât este necesar nu prea este un obicei de al său. Îi plac plimbările şi nu poate refuza niciodată o ieşire cu prietenii la Cafeneaua Veche. Deşi nu îi place mai deloc să citească beletristică, muzica, filmele şi prietenii acoperă zona fun în programul său. Nu a ratat nici o comedie până acum, premiată sau catalogată ca fiind un eşec total (probabil de aici şi zâmbetul mare de pe chip). Dacă pentru filme are un gen preferat, la capitolul muzică exploatează tot ce se poate. Fie că e rock, rap, dnb, metal, dance, muzica îl linişteşte. Fiind mereu în tranziţie cu privire la gusturile muzicale, recunoaşte că acum s-a întors la clasici precum ABBA sau BZN. Totuşi nu poate nimeni garanta că mâine nu va fi cel mai înflăcărat ascultător al lui Eminem. Dacă tot suntem la capitolul timp liber şi plăceri, trebuie menţionat faptul că Ştefan iubeşte bucătăria chinezească. Mulţi ar spune că are din toate câte puţin. Fără să exagerăm, chiar are. Un adolescent mereu în priză ce nu îi place să stea degeaba, cu un optimism de invidiat, Ştefan poate fi un model pentru fiecare dintre noi.
Momentan am prezentat mici esenţe din viaţa lui de zi cu zi. Cât de curând veţi afla mai multe despre geniul său în informatică. Simt că va fi foarte mândru când voi povesti ce rol joacă programarea în viaţa sa de licean şi nu numai.

Pe Ştefan l-am întâlnit cu ocazia proiectului "Eşti blogger? Adoptă un olimpic" susţinut de CAI DE VIS, ICAR TOURS şi FRUCTE NAIVE. Un proiect ce sprijină promovarea olimpicilor din Iaşi.
În spatele fiecărei diplome există un suflet de copil!