luni, 4 octombrie 2010

Toamna se numără bobocii..


Ştim cu toţii că cei de la facultăţi, universităţi au început cu număratul boboceilor încă de la finele lui septembrie..însă PRIME Iaşi a lăsat loc de acomodare şi vine iute din urmă. Ca să lămuresc şi pe cei mici şi pe cei mari vă aduc la cunoştinţă că noi suntem Asociaţia Studenţilor de la Relaţii Publice şi Comunicare şi cu ajutorul voluntariatului ne pregătim pentru perioada în care ne întrebăm "Ce vom deveni când vom fi mari?".
Noi îţi oferim loc în unul din departamentele noastre în funcţie de ceea ce îţi place să înveţi, plus bonus din partea organizaţiei o echipă pe măsura aşteptărilor tale... sau mai mult. Dacă ai participat până acum la cel puţin unul din evenimentele marca PRIME Iaşi ştii că nu vorbesc prostii şi cuvintele aşezate pe blog sunt doar o mică parte din esenţa organizaţiei.
Te-am convins sau nu, dă o fugă pe 12 octombrie (marţi), la ora 20:15 (mai pe răcoare) în Amfiteatrul II8 din corpul A al Universităţii Cuza şi află ce înseamna să fii albastru în voluntariat.

Vrem ca noi sa fim PRima ta oportunitate!